Actorie de film vs actorie de teatru

Actorii cu experiență spun adesea că există o diferență mare între a juca în film și a juca în teatru.

Celebrul Michael Caine spunea că teatrul este „o operație cu bisturiul", în timp ce filmul este „o operație cu laserul".

Dar ce a vrut să spună? Ce înțeleg actorii când vorbesc despre această diferență?

În acest articol, vom analiza în ce privințe filmul și teatrul sunt fundamental diferite pentru actori și pentru meseria lor.

Ordine și durată #

O piesă de teatru începe de la pagina 1, parcurge fiecare scenă în ordine și se termină la ultima pagină; o reprezentație poate dura în jur de 2 ore.

Un film poate lua 3 săptămâni sau 3 luni (sau chiar mai mult) pentru a fi realizat, și de cele mai multe ori nu se filmează în ordinea scenelor — se poate începe cu Scena 27, apoi Scena 89, apoi Scena 2.

Pentru actor, asta înseamnă că trebuie să păstrezi stările emoționale din fiecare scenă. De exemplu, personajul tău se poate simți vulnerabil în Scena 23, iar trei săptămâni mai târziu, când filmezi Scena 24, trebuie să-ți amintești că erai vulnerabil în scena anterioară.

Unii actori au mers atât de departe încât au alcătuit un grafic al stărilor emoționale pentru fiecare scenă.

Concluzia: actorul de film trebuie să înțeleagă starea emoțională din fiecare scenă și să urmărească îndeaproape cum evoluează personajul de-a lungul poveștii.

Intimitate #

Filmul este, fără îndoială, mult mai intim decât teatrul.

În teatru, gesturile tale trebuie să fie vizibile și pentru spectatorul cu vedere slabă aflat la 100 de metri distanță, în ultimul rând — de unde și mișcările exagerate și gesturile ample.

Dar în film, camera poate fi atât de aproape încât tot ecranul să fie ocupat de un singur ochi, iar cel mai mic tremur sau clipit poate fi văzut de întreaga sală.

La fel și cu sunetul. În teatru, vocea ta trebuie să ajungă până la spectatorul cu auzul dificil din fundul sălii, cufundat în întuneric.

Dar pe platoul de filmare, microfonul ultra-sensibil va capta cel mai ușor suspin și îl va răspândi în toată sala de cinema.

Astfel, jocul actoricesc în film este „mai mic" și „mai liniștit". În teatru ai putea exprima dezgustul aruncând capul pe spate și strâmbându-te; în film poți transmite aceeași reacție printr-o zvâcnire abia perceptibilă a colțului gurii.

Concluzia: în film, joacă natural, ca în viața reală, și, mai presus de orice, păstrează totul la scară mică.

Reluările #

În teatru, nu ai ocazia să reiei o scenă dacă uiți replicile sau ceva nu merge bine. Trebuie să continui indiferent de ce se întâmplă.

În film, în schimb, poți încerca idei diferite la fiecare reluare și poți face ajustări fine pentru a vedea ce funcționează.

Concluzia: în film, pregătește câteva variante pentru fiecare scenă și permite-ți să experimentezi.

Familiaritatea textului #

Laurence Olivier ar fi stârnit indignare în sală dacă, jucând Hamlet, ar fi spus: „A fi sau a nu fi — asta-i întrebarea pe care mi-o pun."

Motivul este că multe piese de teatru sunt extrem de familiare publicului. Mulți spectatori cunosc textul cuvânt cu cuvânt.

Bineînțeles, piesele noi nu au această problemă — dacă un actor greșește, nimeni din sală nu va ști.

Dar aproape niciun film (cu excepția ecranizărilor) nu are un scenariu bătut în cuie. Dacă locotenent-colonelul Kilgore ar fi spus „Am ajuns să apreciez mirosul de napalm dimineața", nimeni nu ar fi sesizat diferența.

Desigur, nu e o replică la fel de bună ca originalul, dar publicul nu ar fi deranjat.

Același principiu se aplică și personajelor. Toată lumea știe (sau crede că știe) cum era Hamlet, dar publicul nu avea nicio idee despre cum va fi Amélie înainte de lansarea filmului. Ea putea fi exact așa cum și-au dorit regizorul Jean-Pierre Jeunet și Audrey Tautou.

Concluzia: într-o piesă de teatru, respectă textul; în film ai mai multă libertate să experimentezi și să improvizezi.

Pregătirea #

Când joci într-o piesă de teatru, cel mai probabil vei începe în sala de repetiții împreună cu ceilalți actori și cu regizorul, construind spectacolul împreună.

Ca grup, veți experimenta, veți încerca idei diferite, vă veți inspira unii de la alții și veți clădi treptat spectacolul până când e gata de urcat pe scenă.

În același timp, vei învăța aproape sigur și replicile.

Cu un film, lucrurile stau cu totul altfel.

Odată ce ai scenariul, te izolezi și înveți replicile singur, încercând să-ți imaginezi cum va arăta totul și cum trebuie abordată fiecare scenă.

Când vine în cele din urmă ziua de filmare, e posibil să-i cunoști pe ceilalți actori pentru prima dată cu 10 minute înainte de a intra pe platou. Poate ai câteva momente în privat cu regizorul să treci în revistă acțiunea — sau poate nu.

Și atunci când filmezi scena, regizorul poate foarte bine să-ți spună să uiți tot ce pregătiseși și să încerci ceva complet diferit.

Concluzia: singur, trebuie să studiezi scenariul în profunzime și să pregătești mai multe variante pentru fiecare scenă.

Concluzie generală #

Nu presupune că, doar pentru că ai avut succes pe scenă, îl vei avea automat și pe ecran. Și nici invers.

Dacă faci tranziția de la un mediu la altul, ține minte: nu lua nimic de-a gata!

Facebook Twitter BlueSky Copy Link Threads LinkedIn WhatsApp Email Telegram

Întrebări despre această pagină?

Dacă ceva de aici este neclar sau depășit, anunță-ne prin pagina noastră de contact.

Contactează-ne